The Craft este makerspace-ul din Universitatea de Arhitectură Ion Mincu — un spațiu de 120 mp dedicat machetării și prototipării, unde studenții învață să construiască cu mâinile lor. Spațiul exploatează înălțimea generoasă a spațiului existent prin intermediul unei supante din placaj, accesibilă pe o scară interioară, care adaugă o zonă de relaxare cu pufuri colorate și plante, suspendată deasupra atelierului — un loc din care privești ce se întâmplă jos și te reîncarci.
La nivelul principal, atelierul este organizat în două zone de acces: o zonă deschisă oricărui student, atelierul propriu-zis cu acces pe bază de instructaj și, și zona CNC și laser, accesibilă doar în urma instructajului. Mesele mari de lucru din placaj, cu sertare etichetate grafic pentru fiecare unealtă, structurează spațiul și îi dau claritate — fiecare obiect are locul lui, fiecare instrument e vizibil și accesibil.
Mobilierul și sistemele de depozitare sunt proiectate și construite aici, din aceleași materiale cu care lucrează studenții: placaj de mesteacăn, metal vopsit alb, cutii etichetate cu pictograme clare. Peretele de scule, rafturile cu filamente pentru imprimantele 3D, insulele de lucru, laser-ul, CNC-ul, imprimantele 3D, banzicul și circularele coexistă cu plantele, lumina liniară dispusă gestual pe tavan.
Spațiul va fi operat de o echipă mică — doi coordonatori și cinci studenți formați — care ghidează, supraveghează și întrețin atelierul. The Craft va funcționa ca o extensie vie a facultății: un loc în care proiectele de pe hârtie capătă volum, greutate și materialitate.